te recuerdo sentada en el banco del parque
con la falda plisada
aquella blusa que te gustaba tanto
y los zapatos de piel vieja.
La espalda mirando al sol
las manos entrelazadas
descansan sobre tu regazo,
la mirada perdida en paisajes de silencio.
¡Tan sola!
© Mercedes Ridocci
Mamă,
mi te amintesc cum ședeai pe o bancă în parc
cu rochia în pliuri,
acea bluză care mult îți plăcea
și pantofii din piele învechită.
Cu spatele întoarsă la soare
și mâinile încrucișate
ce ți se odihneau pe genunchi,
privirea pierdută în peisajul tăcut.
Atât de singură!
*trad. din spaniolă de A. Langa
Poema nº 15 de la plaquette Breves poemas a mis padres:
Imagen: "La soledad del ocaso" del artista plástico Gustavo Boggia
